Dragi dascăli de pretutindeni,
Acesta este un text în semn de mulțumire pentru profesori dedicati, toți cei care se dedică meseriei ce-au ales-o în urmă cu câțiva ani cu gândul că precum ei, vor reuși și cei pe care îi îndrumă.
Este despre voi, despre cei care vă dedicați întru totul pentru noi.
Este despre voi, despre cei care ne înțeleg, ne apreciază eforturile, ne sfătuiesc și ne amintesc că suntem importați pe scena vieții ce se desfășoară.
Este despre voi, despre cei care merită toată aprecierea noastră, laude, mulțumiri și recunoștință.
Vreți să faceți din noi oameni mari, indiferent de vârstă. Vreți să fiți mândri că prin munca voastră, noi mergem mai departe în viață. Și uneori, greu de crezut, într-o astfel de lume mai găsim profesori dedicati, oameni buni, oameni calzi, pe care suntem recunoscători că i-am întâlnit.
Și printre ei vă regăsiți voi- meșterii intelectului. Profesori, lectori universitari – voi cei care regăsiți în noi retrospectiva zilelor de student recent sau de mult apuse. Vă regăsiți în noi și vreți să ne fie bine.
Iertați-ne greșelile, căci suntem oameni. Iertați-ne că ne ascundem în spatele unei camere închise, că uneori ne regăsim răsfoind rețele de socializare la curs pentru că atenția noastră nu mai are aceeași rezistență. Ne pare rău dacă nu răspundem, ne e frică să nu vă dezamăgim căci ne-ați mai învățat, dar noi am mai uitat. Sau pur și simplu nu știm. Nu avem încrederea necesară pentru a oferi un răspuns, chiar dacă poate fi corect.
Îl zicem cu voce tare, ascunși în umbra unui microfon oprit. Ne e frică de nereușită, de greșeli; ne e frică de faptul că proiectul colegului poate e mai bun, mai amplu. Societatea ne-a făcut să ne fie frică, în anumite momente, să mai fim noi. Dar știm că vom trece și de acest pasaj și ca va fi mai bine.
Respect tuturor celor care știu să își facă meseria, dar nicicând să uite c-au fost cândva elevi și că mai presus de profesori sunt oameni.
Respect celor ce glumesc, celor ce vor să ne bine-dispună, celor ce ne iartă dac-am uitat să facem o temă, dacă n-am știut (și ne mai explică până înțelegem), celor ce ne dau deadline prelungit la proiecte știind că suntem presați din toate părțile și știind că toată lumea are așteptări mari de la noi.
Vă mulțumim pentru tot ceea ce faceți pentru noi și pentru eforturile depuse, pentru sprijinul pe care ni-l oferiți, pentru înțelegere și mai ales pentru că, deși trecem prin această perioadă mai puțin favorabilă, care nu ne permite mersul fizic la facultate și întâlnirea propriu-zisă cu dumneavoastră.
Pentru noi, sunteți adevărați eroi, modele demne de urmat și oameni cărora noi, studenții, le oferim tot respectul meritat.
Vă mulțumim dragi profesori dedicati și sperăm să vă facem mândri prin realizările noastre!
(Acest mesaj se adresează tuturor profesorilor-învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și universitar).
Semnat, un simplu student – Bianca Bnd
Facultatea online e ceva gen: “Nu ai cameră – absent. Da’ cum să nu răspunzi? Ce, nu știi? Ai învățat asta.”
Citește și mesajul studentei care vorbește despre experiența facultății online. Citește AICI.
Dacă ai Instagram și nu ne urmăreștă încă.. nu știu cu reziști la cursurile online. Hai cu noi și pe Insta: @vdsromania.











