ANOSR 1024x683 1

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR)

Despre noi

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) este prima și cea mai
importantă federație națională studențească care, de peste 21 de ani, are ca scop principal atât
reprezentarea intereselor comune ale studenților din România, apărarea și promovarea drepturilor
și obligațiilor acestora, cât și stimularea participării lor la actul educațional și la viața socială,
economică și culturală.
ANOSR se implică în dezvoltarea politicilor educaționale și de tineret la nivel național și
internațional, formulând și susținând poziția studenților, oferind organizațiilor membre sprijin în
implementarea eficientă a acestor politici la nivel local.
ANOSR este o federație care reunește studenți din:
1. 19 de centre universitare din România;
2. 30 de universități din România;
3. 104 organizații studențești din România.
ANOSR este o federație care organizează diverse proiecte pentru întreaga comunitate
educațională:
1. Gala Profesorului Bologna – are ca scop îmbunătăţirea sistemului de învăţământ, fiind
singura inițiativă care își propune să realizeze acest lucru prin premierea și răsplătirea
profesorilor care, dincolo de activitatea de cercetare și rezultatele profesionale, au
abilitatea de dascăl și îndrumător, calitate care este neglijată în acordarea distincțiilor și
premiilor dedicate cadrelor didactice.
https://www.facebook.com/ProfiTari
2. Universități de Vară pentru Elevi – programul aduce anual peste 1000 de elevi de clasele
a X-a și a XI-a în universitățile din România, cadru în care aceștia participă la toate
activitățile tipice vieții studențești – cursuri, laboratoare, examene, activități de educație
nonformală și activități sociale.
https://www.facebook.com/universitatipentruelevi/
3. Programul Next – o serie de cinci sesiuni de formare în arii profesionale:
– resurse umane;
– relații publice;
– reprezentare studențească;
– atragere de fonduri;
– leardership.
Scopul acestora este sprijinirea organizațiilor ANOSR prin pregătirea și formarea
membrilor acestora în domeniile respective.
4. Student Dojo – o serie de sesiuni regionale și o sesiune națională de traininguri, prin care
participanții din organizațiile membre ANOSR aprofundează teme de interes din domeniul
educațional, astfel încât să contribui la îmbunătățirea calității învățământului superior și la
reprezentarea drepturilor și intereselor studenților.
5. FOSR (Forumul Organizațiilor Studențești din România) – cel mai mare și important proiect
ANOSR organizat de peste 13 ani la nivel național în cadrul căruia se organizează:
● dezbateri și ateliere pe teme educaționale
● ateliere pe diverse domenii
FOSR reunește:
● peste 100 de organizații studențești;
● peste 500 de participanți;
● peste 50 de voluntari.

USR 1024x379 1

Uniunea Studenților din România (USR)

Despre noi

Uniunea Studenților din România este cea mai mare federație studențească, care reunește 111 organizații membre în peste 30 de universități din țară. Scopul statutar al Uniunii este acela de a reprezenta, promova şi apăra drepturile studenților, în raport cu actorii relevanți la nivel național, printre cei mai importanți fiind Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Tineretului şi Sportului, Parlamentul, Guvernul, Preşedinția României, dar şi municipalități şi universități.

Uniunea a dezvoltat o serie proiecte anuale cu impact național, care au devenit evenimente de referință în rândul studenților.Printre acestea se numără Festivalul UniFEST, Congresul Studenților din România, USR Summer Camp, Academia de Training sau Gala Studentului.

USR și-a construit o cultură organizațională puternică, ce generează energie și entuziasm în rândul membrilor și voluntarilor și a ajuns să promoveze o serie de valori și principii comune precum unitate, profesionalism, continuitate și non-partizanat.