“Acest mesaj este pentru toți profesorii care cred că pentru noi este amuzant să ne trăim viața studenției, când sticlele de vin sunt fără număr și trăim în al nouălea cer, pentru acei profesori care cred că această perioadă a vieții este cea mai ușoară fiindcă avem 20 de ani, suntem fără griji și fără bani.
Se înșală enorm.
Mă descurc singură de la 19 ani, când mi-am luat viața în mâini și am început să lucrez în Horeca. Unii oameni nu se nasc în familii înstărite și nu au părinți plini de bani, așa că tot ce ne rămâne este să ne descurcăm cum putem ca să supraviețuim.
Lucram șaisprezece ore pe zi, două cu două, într-un bar. Studiam la o facultate de inginerie în domeniul turismului și în toți anii mi-a fost destul de greu să mă descurc cu timpul, care îmi era cel mai mare dușman.
Numai eu știu cum mă trezeam dimineața, să mă îmbrac cu ce apuc și să plec pe treișpe cărări la muncă, apoi să fac cumva să mă învoiesc două ore să mă duc la un seminar important, apoi să aflu că mai am nu știu câte proiecte și teme de făcut.
Mă duceam în uniforma de la muncă fiindcă nu aveam timp să mă schimb și unii profesori au înțeles în ce situație mă aflam și m-au ajutat să trec examenele cu brio. Nu pe gratis, ci pe munca mea, atât cât am putut.
Stăteam noaptea și învățam la lumina telefonului ca să nu deranjez colegele de cameră fiindcă stăteam în cămin, sau învățam în bar între comenzi. Îmi doream așa de mult să pot sta și eu la lumina zilei să îmi fac toate temele și le auzeam pe fetele acelea ținute de părinți cum se plâng că nu au timp să învețe. Pe bune?
Adică au tot timpul din lume, nu au job, nu au obligații, și tot nu au timp? Ce viață e asta?
Vreau și eu.
Frica mea cea mai mare nu era că o să pic examenul pentru că nu am învățat, ci faptul că n-o să intru în examen din cauza absențelor. Am vărsat multe lacrimi în bar și am bătut de multe ori la ușile sălilor de examen, uneori fără răspuns.
Știți acel gen de profesor puțin mai în vârstă, frustrat pe viață, și pentru care era o adevărată comedie să ia la mișto fiecare student? Se afla în facultatea noastră și toată lumea îi știa de frică/.
Ne preda o materie destul de tehnică și dacă n-aveai bazele pregătite, devenea o catastrofă. Ținea cont de fiecare prezență și dacă lipseam, mâncam jar pe pâine, că nu mai puteam recupera laboratoarele așa de ușor. La examen își arăta simpatia față de noi și de aceea examenul dura o zi întreagă, paznicul facultății pleca acasă și noi încă eram acolo.
Acest profesor nu m-a crezut niciodată că lucrez și că îmi este greu, ba mai mult, m-a luat în vizor fiindcă mi-am permis să îi spun asta. Mă teroriza la fiecare curs sau laborator și mă scotea la tablă când aproape adormeam în bancă de oboseală. Făceam tot ce puteam ca să fie bine, nu mă blamați că adormeam în bancă. E groaznic. Și mai groaznic este ca cineva să îți spună că ”nu mă interesează că lucrezi, stai acasă dacă nu îți convine”.
În acel an mi-am luat cea mai dureroasă restanță. A fost dureroasă fiindcă știam materia pe de rost dar nu m-a primit în examen fiindcă aveam câteva absențe. Am ieșit afară în fața facultății și am izbugnit în plâns. Plângeam fiindcă eram neputincioasă, mă dădusem peste cap ca să le împac pe toate, să câștig niște bani ca să pot să-mi plătesc căminul și să îmi iau de mâncare, ca apoi să ajung aici și să nu știu încotro să o iau.
M-am dus în toamnă de 5 ori la restanța aceasta și tot n-am trecut. Ajungeam dimineața la ora 9 la facultate, stăteam pe hol până pe la ora 14, ca să îmi spună să vin data viitoare. Și m-am dus de fiecare dată, cu laboratoarele scrise și îmbrăcată în cămașă albă.
Am luat examenul în ultimul an, în ultima șansă. Și l-am luat cu greu, fiindcă m-a ținut câteva ore bune la tablă. Am luat 10, fiindcă i-am răspuns corect la toate întrebările pe care mi le-a adresat. Când mi-a trecut nota în carnet și s-a semnat, am simțit cum mi s-a luat o piatră de pe inimă și pentru prima dată în ultimii 4 ani am zâmbit cu adevărat.
Nu ne putem alege viața, dar putem alege dacă să luptăm sau nu. Eu am ales să lupt și am câștigat. Poate în viața asta voi deveni și profesoară. Eu o să îi cred pe acei studenți care vin în uniforme de la muncă și dorm în bancă, fiindcă viața nu e deloc simplă.
E plină de surprize.”
Mesaj primit de la Rauca Raula
